Imaginează-ți că într-o zi angajatorul te anunță că vrea să te dea afară. Apoi, seara, iubitul îți mărturisește că ar vrea să vă despărțiți. În ambele cazuri, ți se spune că de vină este… personalitatea ta.
Dacă un prieten ți-ar povesti despre o confrerie secretă care deține o înțelepciune ancestrală, capabilă să-ți ofere o nouă personalitate, cu siguranță ai fi interesată să iei legătura cu unul dintre membrii ei, nu-i așa?
Astfel i se întâmplă lui Sybille Shirdoon, eroina celui mai recent roman al lui Laurent Gounelle. După ce se confruntă cu eșecul, despărțirea și trădarea, Sybille face cunoștință cu misteriosul Oscar Firmin, care îi propune să se îmbarce în extraordinara călătorie a descoperirii de sine, ajutând-o să dea un nou sens vieții, să se apropie autentic de cei din jur și să-și găsească adevărata dragoste.
"Această poveste inițiatică este recomandată tuturor celor care vor să se elibereze de ei înșiși. Pentru ca apoi să poată trăi mai bine." Madame Figaro
„Îți promit libertatea te va ajuta să te gândești altfel — mai relaxat, mai constructiv — nu doar la tine, ci și la cei din jurul tău." Nice Matin
„Succesul romanelor lui Gounelle, care arată interesul său profund pentru psihologie și filosofie, se explică prin aceea că ating în mod profund cititorii și îi ajută să trăiască mai bine." Lire
„În cel mai recent roman al său, Laurent Gounelle, scriitor și specialist în dezvoltare personală, ilustrează cum personalitatea poate limita uneori libertatea." Le Figaro
„Alert și captivant." Maxi